Vlad Mitrea, mijlocaș în vârstă de 22 de ani care a fost legitimat la Dinamo, Inter Milano sau Lokeren, a lăsat fotbalul în urmă și a devenit manechin, iar acum pozează ca fotomodel. Ultimul contract de jucător profesionist i-a expirat chiar în acest an.
Vlad Mitrea s-a lansat în fotbalul mare de la juniorii lui Dinamo, iar în ianuarie 2017, când doar ce împlinise vârsta de 16 ani, a primit o ofertă de nerefuzat. Inter Milano, club cu 3 Ligi ale Campionilor și cu 19 titluri în Serie A în palmares, a pus ochii pe el și le-a făcut celor de la Dinamo o ofertă de 200.000 de euro. „Câinii” au acceptat propunerea, iar Vlad Mitrea a luat drumul Italiei, în încercarea de a deveni un star în fotbalul mondial.
În ciuda talentului pe care l-a avut, Vlad Mitrea nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor atunci când vine vorba de fotbal, însă a plecat de la Milano cu o pasiune, și anume modellingul.
După ce în sezonul precedent a evoluat în Liga 2, la Unirea Constanța, club care s-a desființat între timp, Vlad Mitrea și-a agățat ghetele în cui și s-a concentrat asupra altei cariere. Fostul mijlocaș de la Dinamo și Inter a devenit manechin pentru casa de modă „Made by Society” și recent a apărut într-o prezentare a brandului de haine.
Tânărul în vârstă de 22 de ani s-a pozat în diferite ipostaze, fiind îmbrăcat complet în negru. Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare de casa de modă „Made by Society”.
Mitrea a evoluat la echipele U17 și U18 ale „nerazzurrilor”, iar în 2019 a plecat din Italia și a ales să semneze în Belgia, cu KSC Lokeren. Nici la aceasta din urmă nu a reușit să se impună la prima echipă, astfel că peste doar un an, în iulie 2020, a revenit în România din postura de jucător liber.
Vlad Mitrea a semnat cu Sepsi Sf. Gheorghe, formație în tricoul căreia a bifat doar 5 apariții. A ajuns apoi la Petrolul Ploiești, sub formă de împrumut, unde a jucat tot 5 meciuri. În ianuarie 2022, Sepsi l-a cedat definitiv la CS Mioveni, însă nici aici nu a primit mai multe șanse. Doar două meciuri a îmbrăcat tricoul piteștenilor.
Și, în cele din urmă, ultima echipă din palmaresul de fotbalist al lui Vlad Mitrea a fost, așa cum am menționat deja, Unirea Constanța. Aici a fost legitimat până în 2023 și a evoluat un total de 9 partide, înainte ca echipa sa se desființeze.
La nivel de echipă națională, Vlad Mitrea a reprezentat România la U16, U17 și U18.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER